Arta Războiului
Apel la arme, NATO mobilizat pe două fronturi
de Manlio Dinucci
NATOME: Astfel, Președintele Trump, care se mândrește de talentul său de a crea acronime, a botezat deja afișarea NATO în Orientul Mijlociu, solicitată de el prin telefon, Secretarului General al Alianței, Stoltenberg. Acesta a fost de acord, imediat, că NATO ar trebui să joace "un rol din ce în ce mai mare în Orientul Mijlociu, în special, în misiunile de formare". El a participat, apoi, la reuniunea Miniștrilor de Externe ai UE, subliniind faptul că Uniunea Europeană trebuie să rămână alături de Statele Unite și NATO, deoarece "deși am făcut progrese enorme, Daeshul se poate întoarce". Statele Unite caută, în acest mod, să implice aliații europeni în situația haotică cauzată de asasinatul, autorizat de prorpiul Trump, al Generalului iranian Soleimani, imediat ce a aterizat la aeroportul din Bagdad. După ce Parlamentul irakian a deliberat asupra expulzării a peste 5.000 de soldați americani prezenți în țară, împreună cu alte mii din personalul militar ale companiilor private, angajați de Pentagon, Primul Ministru Abdul-Mahdi, a cerut Departamentului de Stat, să trimită o delegație cu scopul de a stabili procedură de retragere. SUA - a răspus Departamentul - va trimite o delegație "nu pentru a discuta retragerea trupelor, dar dispozitivul adecvat de forțe în Orientul Mijlociu", adăugând că la Washington sunt în curs de a ajusta "consolidarea rolului NATO în Irak, aliniat cu dorința Președintelui, ca aliații să împărtășească povara tuturor eforturilor pentru apărarea noastră colectivă".
Planul este clar: substituirea totală, sau în parte, a trupelor SUA din Irak cu cele ale aliaților europeni, care s-ar găsi în cele mai riscante situații, așa cum o demonstrează faptul că NATO însuși, după asasinarea lui Soleimani, a suspendat misiunile de formare în Irak. În afară de frontul meridional, NATO este mobilizată pe frontul oriental. Pentru a "apăra Europa de amenințarea rusă", se pregătește exercițiul Defender Europe 20, care în Aprilie și Mai, va avea cea mai mare implementare a forțelor SUA în Europa, în ultimii 25 de ani. Vor sosi din Statele Unite 20.000 de soldați, inclusiv câteva mii de militari din Garda națională a celor 12 state SUA, care se vor alătura celor 9.000 deja prezenți în Europa, ridicînd totalul la aproximativ 30.000 de militari. Lor, li se vor adăuga 7.000 de soldați din 13 țări europene ale NATO, între care Italia și 2 parteneri, Georgia și Finlanda. În plus, în afară de armamentele care vor veni din cealaltă parte a Atlanticului, trupele americane vor folosi 13.000 de tancuri, tunuri auto-propulsate, vehicule blindate și alte mijloace militare ale "depozitelor pre-poziționate" ale SUA, în Europa. Convoaie militare cu vehicule blindate, vor călători 4.000 km, prin 12 artere, operînd împreună cu avioane, elicoptere, dronuri și unități navale. Parasutisti SUA ai Brigăzii 173ª, și italieni ai Brigăzii Folgore, vor fi lansați împreună, în Letonia.
Traducere: Light Jornalist
«DECLARATIA DE LA FLORENTA»
Manlio Dinucci
Geograf și geopolitolog. Cele mai recente cărți: Laboratorio di geografia, Zanichelli 2014; Diario di viaggio, Zanichelli 2017; L'arte della guerra / Annali della strategia USA / NATO 1990-2016, Zambon 2016, Guerra Nucleare. Il Giorno Prima 2017; Diario di guerra Asterios Editores 2018, Prémio Internacional de Análise Geostratégica acordat pe 7 iunie 2019 de Club de Periodistas de México, A.C.
No comments:
Post a Comment
Note: Only a member of this blog may post a comment.